Atentie!
Acest site foloseşte cookies! Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Conditii de utilizare

Astazi3662
Ieri3894
Saptamana curenta11155
Luna curenta52906
Total4217284

in momentul acesta sunt 69 vizitatori si nici un membru online


Kubik-Rubik Joomla! Extensions

Informare privind şedinţa Comisiei speciale de retrocedare din data de 21 decembrie 2017

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România s-a întrunit, în data de 21 decembrie 2017, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. 

În cadrul acestei şedinţe, în vederea acordării de măsuri compensatorii în conformitate cu Legea nr. 165/2013, Comisia a aprobat propunerea de transmitere către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a cinci dosare, dintre care unul constituit de Parohia Romano-Catolică Zalău, iar patru de Fundația Caritatea.

Totodată, Comisia a respins cererile de retrocedare formulate în 74 de dosare constituite de culte religioase. Deciziile de respingere se întemeiază pe următoarele considerente: imobilele au fost deja restituite solicitanţilor în baza altor legi reparatorii, imobilele fuseseră înstrăinate anterior preluării de către stat, solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, nu au depus actele solicitate în termenul de 120 de zile prevăzut de Legea nr. 165/2013 sau nu se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000.

În aceeaşi şedinţă, membrii Comisiei au luat act de renunţarea la 16 cereri de retrocedare, dintre care 7 formulate de culte religioase, iar 9 de organizaţii ale minorităţilor naţionale.