Atentie!
Acest site foloseşte cookies! Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Conditii de utilizare

Astazi1257
Ieri3156
Saptamana curenta4413
Luna curenta67739
Total4232117

in momentul acesta sunt 46 vizitatori si nici un membru online


Kubik-Rubik Joomla! Extensions

20 iulie 2012

Întâlnirea conducerii ANRP cu reprezentanții Bisericii Greco-Catolice

 

Conducerea ANRP s-a întâlnit cu reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, şi vicepreşedintele ANRP, Ioan Nasleu, s-au întâlnit joi, 19 iulie, cu o delegaţie a Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş formată din Vasile Tofana SJ, vicarul general al Eparhiei, respectiv Bogdan Botha, consilier juridic.

Reprezentanţii cultului au solicitat detalii despre funcţionalitatea Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Totodată, delegaţia şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la frecvenţa scăzută a şedinţelor Comisiei Speciale de Retrocedare în ultimii ani.

Preşedintele ANRP, George Băeşu, a arătat că la nivel interinstituţional s-au demarat deja procedurile necesare de numire de noi membri în Comisia Specială de Retrocedare în vederea asigurării cvorumului pentru întrunirea sedinţelor CSR.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş şi-a exprimat îngrijorarea faţă de proiectul de lege propus de fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv plafonarea drepturilor la 15%, fapt care, în opinia cultului religios, ar însemna o a doua naţionalizare. Membrii delegaţiei au mai reiterat necesitatea modificării cadrului normativ prevăzut de OUG nr. 94/2000 în vederea acoperirii şi situaţiilor proprietăţiilor care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Vicepreşedintele ANRP, Ioan Nasleu, a asigurat delegaţia prezentă la întâlnire de tot sprijinul Autorităţii, astfel încât noul proiect legislativ să conţină punctele de vedere expuse de către toate părţile implicate.

 

Serviciul Comunicare

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

19 iulie 2012