Atentie!
Acest site foloseşte cookies! Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Conditii de utilizare

Astazi3065
Ieri1690
Saptamana curenta3065
Luna curenta44816
Total4209194

in momentul acesta sunt 38 vizitatori si nici un membru online


Kubik-Rubik Joomla! Extensions

Stadiul de soluţionare a dosarelor la data de 03.02.2015

DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGILOR FONDULUI FUNCIAR

 

            Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene de fond funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor au fost înregistrate 29.815 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 16.660 dosare.    

      

            După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar se lucrează în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până la data de 03.02.2015, au fost repartizate consilierilor, spre analiză, dosarele până la numărul 22.000.

            În dosarele considerate complete, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.), compus din consilierii A.N.R.P., a propus/va propune Comisiei acordarea de măsuri compensatorii.

            În cazul unor dosare, cu aprobarea C.N.C.I, consilierii au solicitat/vor solicita documente din care să reiasă în mod clar următoarele:

- calitatea de proprietar asupra imobilului solicitat, la data preluării de către stat;

- calitatea de moştenitor al autorului de la care a fost preluat imobilul (în cazul în care autorul a decedat );

- dovada preluării abuzive a imobilului de către stat;

- amplasamentul imobilului revendicat, pentru a se putea stabili valoarea acestuia conform grilei notariale.          

           

DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGII NR. 10/2001

 

            Până la data de 03.02.2015, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor au fost înregistrate 58.395 de dosare. Dintre acestea, au fost soluţionate 13.898 de dosare.

 

  • În prezent, se află efectiv în analiza consilierilor 4.578 de dosare, pentru care fie s-a făcut/se va face corespondenţă cu autorităţile locale/petenţi, fie se va propune C.N.C.I. acordarea de despăgubiri. Dosarele aflate în analiza consilierilor aparţin următoarelor categorii:

-1.650 dosare selectate în mod aleatoriu, respectiv dosarele repartizate în şedinţele din anul 2006 şi 2007;

-1.410 dosare pentru care s-a aprobat tratarea cu prioritate, respectiv dosarele repartizate în şedinţele din perioada iulie 2006 - septembrie 2008;

-757 dosare transmise A.N.R.P. înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 81/2007, respectiv dosarele de la numărul 1 la numărul 6200. Ultimul dosar repartizat spre analiză este 1770/CC;

-761 dosare transmise A.N.R.P. după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 81/2007, respectiv dosarele de la numărul 37.500 la numărul 43.000. Ultimul dosar repartizat spre analiză este 38775/CC.

 

O mare parte din cele 4.578 de dosare au fost deja analizate de consilieri şi se aşteaptă completarea acestora cu documentele solicitate în termenul de 120 de zile prevăzut de lege.

Dosarele sunt lucrate, în paralel, în mod proporţional, respectând ordinea corespunzătoare fiecăreia din cele 4 categorii.

 

  • În afara celor 4.578 de dosare aflate efectiv în lucru, dintre dosarele repartizate prin hotărâri ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în perioada 2007-2011, se mai află în lucru încă 8.838 de dosare. Aceste dosare aparţin următoarelor categorii:

- 3.149 dosare date în lucru în mod aleatoriu (prin tragere la sorţi),în perioada martie 2007- iulie 2008;

- 2.688 dosare pentru care s-a aprobat tratarea cu prioritate în perioada septembrie 2008 - mai 2011 (cazuri speciale);

- 3.001 dosare date în lucru în funcţie de numărul de înregistrare, în baza Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, astfel:

- dosare transmise A.N.R.P. înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 81/2007, respectiv dosarele de la numărul 1770 la numărul 6200;

- dosare transmise A.N.R.P. după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 81/2007, respectiv dosarele de la numărul 38.775 la numărul 43.000.

 

            Având în vedere ritmul actual de lucru - minim 700 dosare/lună/toate cele 4 categorii, se estimează că dosarele aflate în lucru vor fi soluţionate până cel târziu în luna decembrie 2015.            

  • La data de 03.02.2015 se află în aşteptare 27.751 de dosare. Repartizarea dosarelor în vederea soluţionării se va face cu respectarea strictă a numărului de înregistrare, după soluţionarea dosarelor care în prezent se află în lucru.

            Reamintim faptul că potrivit art. 34 alin. 1 al Legii nr.165/2013, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are obligaţia de a soluţiona în termen de 5 ani toate dosarele aflate la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, la data intrării în vigoare a legii.